![]()
Sunt, însă, şi multe elemente neclarificate sau evoluţii nedorite. De exemplu, un fapt îmbucurător, acela al creşterii numărului de reviste româneşti cotate în sistemul ISI, are şi un efect nedorit – acela al tentaţiei de a publica doar în spaţiul intern lucrările ştiinţifice şi de a nu încerca publicarea în revistele internaţionale cele mai importante din diversele domenii de cercetare. Astfel de evoluţii/involuţii fac necesară perfecţionarea şi adaptarea permanentă a criteriilor pentru a avea imaginea clară şi corectă a situaţiei.
Trebuie să spunem cu claritate de la bun început că o universitate de top internaţional nu se poate forma şi consolida fără a avea un set clar de criterii pentru calitatea activităţii de cercetare. Grupurile de cercetare trebuie să fie cât mai bine cotate internaţional, să aibă relaţii de colaborare consolidate în lume, rezultatele lor ştiinţifice să fie recunoscute prin citări în cele mai prestigioase reviste internaţionale. Ele trebuie să deţină echipamente de nivel internaţional şi să fie sprijinite sistematic de către conducerile universităţilor. Pentru a avea şanse de reuşită în competiţia globală, o universitate trebuie să aibă grupuri reprezentative într-o diversitate de teme, pornind de la ştiinţele naturale şi cele exacte şi până la cele sociale şi umaniste.
La sectiunea "Documente" au fost adaugate rapoartele draft realizate de Firma de consultanta Horvath & Partners. [..]