Scopul acestui proiect îl reprezintă perfecţionarea organizării şi managementului cercetării ştiinţifice din cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza Iaşi prin realizarea unei analize a situaţiei actuale şi prin identificarea soluţiilor vizând întărirea capacităţii de management instituţional şi valorizarea rezultatelor din cercetare.
Astfel, este asigurată concordanţa cu obiectivul specific al Axei Prioritare 2 - "Competitivitate prin cercetare, dezvoltare tehnologică şi inovare", implementarea proiectului creând premisele creşterii capacităţii de cercetare-dezvoltare a instituţiei solicitante.
De asemenea, proiectul răspunde Domeniului major de intervenţie – "Investiţii în infrastructura de CD&I şi dezvoltarea capacităţii administrative", rezultatele obţinute în urma implementării proiectului constituind baza dezvoltării capacităţii administrative a instituţiei solicitante.
În acelaşi timp, scopul şi obiectivele proiectului contribuie la realizarea obiectivelor competiţiei, proiectul urmărind îmbunătăţirea performanţelor administrative şi de management ale universităţii solicitante, inclusiv valorizarea rezultatelor din cercetare.
› Obiective pe termen lung
› Obiectivele fundamentale ale proiectului
› Justificarea necesitatii implementarii proiectului
› Activitatile proiectului
La sectiunea "Documente" au fost adaugate rapoartele draft realizate de Firma de consultanta Horvath & Partners. [..]